“Oppenheimer” a fost desemnat cel mai bun film la premiile BAFTA 2024 care au fost decernate, duminică, la Royal Festival Hall din Londra. Ceremonia a fost găzduită de David Tennant, starul din „Doctor Who”.
La cea de-a 77-a ediţie, „Oppenheimer” a câştigat marele premiu, în total obţinând şapte trofee. „Oppenheimer” a condus detaşat în topul nominalizărilor, cu 13, urmat de „Poor Things”, cu 11. Ambele au candidat pentru cel mai bun film, în timp ce „Oppenheimer” a primit, de asemenea, nominalizări pentru scenariu adaptat, regie pentru Christopher Nolan, actriţă în rol secundar pentru Emily Blunt, actor în rol secundar pentru Robert Downey Jr. şi actor principal pentru Cillian Murphy. „Poor Things” a concurat, de asemenea, pentru scenariu adaptat, pe lângă actriţa principală pentru Emma Stone şi cel mai bun film britanic.
Jonathan Glazer, James Wilson, Ewa Puszczyńska au primit trofeul pentru cel mai bun film britanic – “The Zone of Interest”. Christopher Nolan a fost ales cel mai bun regizor iar la categoriile de interpretare au strălucit: Cillian Murphy şi Emma Stone (roluri principale), respectiv Robert Downey Jr. şi Da’Vine Joy Randolph (roluri secundare).
Invitat de onoare la gală a fost Prinţul William, în calitate de preşedinte al Academiei Britanice de Film şi Artă. El a sosit fără soţia sa, Kate, care se recuperează după o operaţie abdominală suferită luna trecută.
În discursul ei, Emma Thomas, producătoarea „Oppenheimer”, i-a mulţumit lui Christopher Nolan – soţul ei, care a regizat filmul. Ea a spus că acesta a fost „exasperant”, dar „întotdeauna avea dreptate”.
Cillian Murphy, premiat pentru rolul din „Oppenheimer”, le-a mulţumit regizorului Christopher Nolan şi producătoarei Emma Thomas, spunând: „Vă mulţumesc că aţi văzut în mine ceva ce eu nu am văzut în mine însumi”.
Sursa foto: Profimedia